La sfârșitul lunii octombrie, Școala Româno-Finlandeză ERI Cluj-Napoca a organizat un atelier pe tema Dezvoltării inteligenței emoționale la copiii din clasele primare, eveniment la care au participat părinți și psihologul școlii, Silvia Jucan.
Părinții s-au implicat în conversații valoroase, din care au rezultat următoarele concluzii: când vorbim despre inteligența emoțională ne gândim la conștientizarea emoțiilor, reglarea și autoreglarea emoțională și la modul în care stabilim relații sociale. Un copil care își cunoaște emoțiile va avea o stare de bine, va fi motivat, se va adapta mai ușor la un mediu nou sau chiar la o situație neașteptată. Credem că dobândirea competențelor socio-emoționale la copii este una dintre premisele reușitei în plan personal, social și educațional, iar fiecare experiență poate fi un moment potrivit pentru a reflecta asupra a ce a simțit copilul. Jocul și poveștile pot fi resurse extrem de utile care ne ajută să ghidăm copilul în explorarea propriilor emoții și în construirea relațiilor cu semenii.
Deoarece abordarea pedagogică a Școlilor Finlandeze ERI este construită pe cele patru inteligențe (fizică, mentală, emoțională și spirituală), am stat de vorbă cu psihologul Școlii Româno-Finlandeze ERI Sibiu, Monica Șurubaru, și cu psihologul Școlii Româno-Finlandeze ERI Cluj-Napoca, Silvia Jucan, pentru a afla mai multe despre ce înseamnă inteligența emoțională pentru copii și viitorul lor ca adulți.
Ce este inteligența emoțională? Cum recunoaștem un copil cu inteligență emoțională?
Inteligența emoțională (EQ) presupune conștientizare de sine, autodisciplină, autocontrol, empatie și gestionarea relațiilor cu ceilalți. Este modalitatea prin care ne putem controla impulsurile, trăirile, sentimentele, emoțiile.
Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este acela cu care se comunică ușor, se adaptează repede și ușor la situații, înțelege atunci când i se explică lucruri și cere argumente pro și contra, leagă prietenii cu ușurință, cere ajutor atunci când își dă seama că nu se descurcă, iar în cele mai multe situații este sigur pe el.
Pentru ERI, EQ reprezintă să fii fericit, să îți folosești inteligența naturală pentru a-ți atinge scopul propus, să ai succes în tot ceea ce îți propui să faci.
De ce nu mai este suficient să ne concentrăm pe dezvoltarea abilităților intelectuale ale copiilor?
Coeficientul de inteligență (QI) măsoară potențialul genetic înnăscut al persoanei, fiind rezultatul unui test standardizat raportat la vârsta cronologică. Acesta reflectă atât o dimensiune cognitivă a inteligenței, cât și o predicție bună asupra performanțelor academice și profesionale ulterioare. Coeficientul de inteligență emoțională reflectă maturitatea emoțională a persoanei, ce se poate dezvolta și îmbunătăți pe tot parcursul vieții, oricine poate lucra la aceasta. Îmbinarea armonioasă și echilibrată a celor două inteligențe poate asigura succesul, fericirea și starea de bine a fiecăruia dintre noi.
Cum influențează inteligența emoțională sănătatea fizică și mentală a copilului, rezultatele școlare și relațiile sale ca adult? Care este rolul inteligenței emoționale în mediul școlar?
Studiile au demonstrat că inteligența emoțională intermediază relația între abilitățile cognitive și performanța academică, dezvoltarea capacității de relaționare, management-ul stresului și adaptabilitatea, fiind corelată cu rezultatele obținute de elevi la școală. Mai mult decât atât, toate aceste elemente asigură succesul pe termen lung în gestionarea diferitelor situații de viață.
Atunci când un elev este capabil să-și identifice punctele forte și cele slabe, devine mai ușor să se lucreze asupra lor, pentru a-și îmbunătăți performanța. Cu cât sunt dezvoltate mai timpuriu aceste abilități de autoevaluare, cu atât evoluția traseului educațional va fi mai aproape de a-i asigura o viață trăită cu sens.
Copiii, ca viitori adulți, prin cunoașterea și gestionarea propriilor emoții reușesc să își stăpânească impulsurile emoționale, să fie receptivi la sentimentele celorlalți, să poată gestiona și negocia situațiile conflictuale cu care se confruntă, să păstreze relații interpersonale pozitive ce în final duc la asigurarea echilibrului emoțional personal, a unei stări de bine, optimism.
Este știut faptul că un șoc emoțional poate duce la boală, iar deținerea controlului asupra emoțiilor determină o stare fizică și mentală bună. Pe termen lung, riscurile la care sunt expuși cei care nu reușesc să gestioneze stresul sunt reflectate atât la nivel fizic (tensiune crescută, probleme imunitare, creșterea riscului cardio-vascular), cât și la nivelul sănătății mentale.
Cum învață copiii inteligența emoțională la școlile ERI?
Copii învață, descoperă și înțeleg, pe parcursul procesului educativ, că există lucruri pe care ei le pot controla (să zâmbească, să râdă, să spună lucruri frumoase, să își recunoască propriile emoții, să citească, să se spele, să ceară ajutor colegilor, să joace jocuri online, să formuleze propria părere) și lucruri pe care nu le pot controla, însă pe care le pot influența (comportamentul și atitudinea celorlalți, vorbele și emoțiile celorlalți, aplicarea de reguli și legi, aprecierea activității colegilor, etc.).
La acestea se adaugă și acele lucruri pe care nu le putem controla: starea vremii, diverse boli, dezastre naturale, pandemia.
Practicând acestea, zi de zi, copiii dobândesc o mai mare capacitate de control asupra propriilor emoții, trăiri, sentimente, dezvoltând empatia, compasiunea, gândirea critică, o mai bună adaptare la situații noi, autonomie și independență în realizarea oricărei activități, indiferent de experiența anterioară.
Câteva exemple concrete pe care le folosim la Școlile Româno-Finlandeze ERI și pe care le propunem cadrelor didactice:
- jocuri în aer liber, parc, curte, sala de masă, sala de sport, care apelează la cele cinci simțuri: auz, văz, miros, gust, tactil. Transpunerea lor în exemple concrete și identificarea folosirii lor în anumite părți din zi în mod conștient (acum, suntem atenți la ce auzim, acum suntem atenți la ce gustăm, acum suntem atenți cât de ușoară, sau grea este această minge, etc.);
- urmărirea de filme potrivite, urmate de discuții privind identificarea emoțiilor și sentimentelor, modul de relaționare a personajelor, comportamentul lor;
- găsirea de exemple concrete și personale în care fiecare s-a confruntat cu emoțiile/sentimentele/trăirile, intensitatea lor, modul de raportare la aceea situație, modul de gestionare a situației. De exemplu, filmul Inside Out, desene animate;
- practicarea recunoștinței prin folosirea jocului cu „Găletușa magică”. Toți copiii/oamenii au o găletușă invizibilă plină cu gânduri si sentimente bune. Atunci când aceasta este plină, ei sunt fericiți, se simt bine. Iar când e goală, ei se simt mai puțin bine. Învață că ea se umple prin cuvintele, faptele, bune pe care le adresează celor din jur, prin ajutorul acordat colegilor, prin comportamente și atitudini potrivite față de colegi, învățător, profesori. Învață că aceasta se umple și cu propriile gânduri pozitive generate de bunătate, blândețe, ascultare și ajutorul pe care îl oferă. Oricine poate umple găletușa altuia, dar atunci când rănești, spui cuvinte urâte, ai un comportament nepotrivit față de ceilalți, bagi lopățica în găletușa lor, golind-o pe cea personală. Nu o poți umple niciodată pe a ta golind-o pe a altora;
- diverse jocuri de identificare a emoțiilor prin folosirea de cartonașe ce au desenate emoțiile, identificarea caracteristicilor și a trăsăturilor fiecăreia, iar la final, folosirea mimei pentru redarea și recunoașterea acestora de către colegi. Unii specialiști denumesc acest proces „alfabetizare emoțională”, copiii traversând etape succesive de percepere a emoției, recunoașterea ei, poziționare față de emoție, înțelegerea și gestionarea ei. De exemplu, cartonașul ce reprezintă tristețea are o imagine potrivită copiilor care se simt triști. Îi va ajuta să recunoască atunci când trăiesc această emoție, să găsească o metodă gestionarea a ei (le sunt explicate) și să înțeleagă latura pozitivă a fiecărei experiențe, aparent negativă. După fiecare moment trist, urmează unul de fericire. Important e să îți dai seama ce te face să schimbi starea de tristețe cu cea de fericire. La fel și cartonașul ce reprezintă frica, ne arată cum ne simțim când ne este teamă, cum se trece peste această stare și cum putem deveni curajoși;
- o altă modalitate prin care copii învață să își dezvolte inteligența emoțională este desenul. Pe un model de persoană își desenează, cu ajutorul creioanelor colorate, locul din corp unde simt acea emoție. (abdomen, cap, brațe). Acest exercițiu îi va ajuta să identifice mai ușor stările, prin analiza reacției fiziologice resimțite în organism;
- reinventarea finalului unei povești pe care copilul o știe deja reprezintă o altă modalitate de a stimula inteligența emoțională. În acest proces, este stimulată și creativitatea, atenția și memoria copilului. Astfel, se oferă o altă perspectivă a poveștii, perspectivă ce creează și o altă imagine de ansamblu a tuturor trăirilor emoționale. Discuția despre diferențele dintre finalul știut și cel reinterpretat poate fi comparat cu situații pe care copilul le-a trăit deja sau le poate experimenta în viața reală. De asemenea, se pot observa eventualele diferențe între finalul știut și cel reinterpretat în funcție de starea emoțională prezentă/prin care trece copilul.
Ce alte activități sau instrumente educaționale de la ERI Cluj-Napoca/Sibiu i-au ajutat pe copii să-și descopere și gestioneze emoțiile și sentimente?
La ERI, am creat special un instrument care să ajute elevii, profesorii și părinții în acest proces de dezvoltare a QE.
„Fagurele Sentimentelor” este un joc ce prezintă șase emoții de bază: fericirea, teama, tristețea, furia, surprinderea și dezgustul.
Ideea de bază a acestui joc este că poți să iei decizii, să eviți pericole, să te mobilizezi, să supraviețuiești și să îi înțelegi pe cei dragi.
Instrumentul conține șapte carduri mari de diverse culori, reprezentând fiecare una dintre cele șase emoții alături de un card alb. Fiecare emoție este descrisă sub aspectul definiţiei, în funcție de reacțiile pe care le produce în corpul nostru, atunci când un stimul exterior o declanșează.
Este important să conștientizăm și comportamentul declanșat de aceste emoții, pentru că astfel îl vom recunoaște mult mai ușor la persoanele din jurul nostru.
De asemenea, se stimulează dezvoltarea vocabularului, facilitând exprimarea liberă a stărilor emoționale și introspecția, dezvoltând capacitatea de asumare, dar și empatia.
Alături de aceste carduri mari, mai există un număr de 78 carduri mici, 12 pentru fiecare emoție, având aceeași culoare cu cardul mare al emoției, reprezentând stări emoționale complementare celei de bază.
Care sunt exemplele de comportamente ale părinților care determină cultivarea inteligenței emoționale a copiilor, încă de la vârste fragede?
Majoritatea părinților nu au fost învățați nici de familie, nici la școală, cum să-și asigure „igiena emoțională”, de aceea nu știu nici cum să îi învețe pe proprii copii. Iar modelele educaționale pe care le-au experimentat și la care în mod natural se raportează nu s-au concentrat pe atingerea unor obiective legate de inteligența emoțională. De aceea, primul pas este să conștientizeze și să lucreze ei înșiși cu propriile emoții și sentimente, îndepărtându-se cât mai mult de la prejudecăți, teorii, conveniențe sociale și limitări.
Un element esențial în educația emoțională oferită copiilor este ca părinții să își îngăduie să împărtășească, într-un mod adaptat vârstei, toată gama de emoții și sentimente pe care le experimentează zi de zi, atunci când sunt în preajma copiilor.
Părinții pot educa QE prin descrierea cu acuratețe a propriilor stări emoționale, explicând și spunând corect ce a generat acea stare.
Este important ca adultul/părintele să își trăiască și descrie emoțiile/stările emoționale într-un mod cât mai natural, fără a disimula, în încercarea de a-i proteja pe copii de orice aspect negativ. Comportamentul lor nu trebuie să mascheze adevărata emoție.
Nu este recomandată nici folosirea expresiilor generalizate și golite de sens ca „este rușine să…”, „nu-i voie să …”, „nu-i frumos să ….”, „băieții nu plâng”, acestea determinând copilul să-și reprime sentimentele, în loc să le facă față, comunicând în același timp că este ceva în neregulă cu propria persoană și, drept consecință, un nivel scăzut al stimei și conștiinței de sine.
Comunicarea cu copilul trebuie să se petreacă într-un mod deschis, prietenesc, dintr-o perspectivă plină de înțelegere, acceptare și dragoste. Părintele îl poate sprijini cel mai bine pe copil, ascultându-l, punând întrebări suplimentare, explorând mai în detaliu o situație trăită cu intensitate de copil, oferind îndrumare în baza propriei experiențe, chiar povestindu-i copilului momente din trecut.
Onestitatea este un element cheie în educația emoțională. Părintele nu ar trebui să se declare bucuros, de exemplu, dacă nu o simte cu adevărat. Celelalte elemente ale comunicării vor trăda adevăratele sentimente, iar copilul mai degrabă va prelua starea părintelui decât să asimileze declarația acestuia.
Sursa: educatieprivata.ro
