Ultimele noutăți

Primul liceu privat din Sibiu și-a deschis porțile: Liceul Româno-Finlandez ERI începe înscrierile de la 1 februarie

• Liceul Româno-Finlandez ERI, primul liceu privat din Sibiu, parte din Fundația Didactica, și-a deschis porțile și va pregăti elevii după modelul educațional finlandez. • Clasele vor avea maximum 20 de elevi, care pot opta fie pentru profilul Matematică-Informatică, fie pentru cel de Științe Sociale; înscrierile încep de la 1 februarie 2024. • Radu Szekely, cofondatorul Școlilor Româno-Finlandeze ERI: „Durata unei ore de curs va fi de 75 de minute, ceea ce va permite profesorilor să organizeze învățarea în diverse moduri în timpul unui curs, să combine metode, dar mai ales să lucreze la partea de consolidare, astfel încât învățarea chiar să se producă în clasă, nu prin teme pentru acasă sau în timpul liber."

Sibiu, 30 ianuarie 2024: Fundația Didactica, un pionier în introducerea principiilor sistemului de învățământ finlandez în România din 2016, anunță deschiderea Liceului Româno-Finlandez ERI. Inspirat de filosofia educațională a Finlandei, acest liceu vizează pregătirea elevilor pentru provocările viitorului printr-o abordare modulară și personalizată a învățământului. Anunțul privind deschiderea liceului din toamna anului școlar 2024-2025 a avut loc luni seara, la sediul Școlii Gimnaziale ERI, în cadrul unui eveniment care a reunit părinți, profesori, parteneri și colaboratori, precum și echipa de management ERI. Liceul adoptă o structură modulară dinamică și flexibilă, care permite adaptarea rapidă la tendințele educaționale globale și la nevoile individuale ale elevilor. Fiecare dintre cele cinci module de învățare va dura șapte săptămâni, din care ultima va fi dedicată evaluărilor complexe ale competențelor dezvoltate, evaluări realizate predominant prin proiecte și activități de grup, practice. Elevii vor putea studia fie la profilul Matematică-Informatică, fie la Științe Sociale, fiecare cu multiple oportunități de carieră de la inginerie și medicină până la sociologie și marketing digital. Portofoliul de absolvire va include diploma de bacalaureat, completată de certificări de competențe în domenii relevante. Metodologia, inspirată de modelul educațional finlandez, este aplicată într-un mediu de învățare personalizat, cu clase reduse, de maximum 20 de elevi. Liceul promovează învățarea practică prin parteneriate cu sectorul economic, program de mentorat în afaceri și oferă cursuri opționale variate pentru dezvoltarea multidimensională a elevilor. Din echipa care a contribuit la dezvoltarea proiectului liceului fac parte Ari Pokka, expert cu peste 25 de ani de experiență în sistemul finlandez de educație și membru al Consiliului de Administrație ERI, Radu Szekely, cofondator al Școlilor Româno-Finlandeze ERI, expert în educație și fost secretar de stat în Ministerul Educației, alături de Laura-Maria Ierulescu, director educațional al Liceului ERI, Daniela Pitariu, director general al Școlilor ERI, echipa de management ERI, alături de alți specialiști în educație. Directorul educațional al Liceului ERI, profesoara Laura-Maria Ierulescu, subliniază angajamentul instituției pentru „o educație personalizată și de înaltă calitate, care pregătește fiecare tânăr să devină un cetățean global și responsabil, valorificându-și potențialul. Ne propunem să descoperim împreună bucuria învățării, să construim o școală adaptată nevoilor elevilor ei și lumii moderne". Elevii Liceului ERI sunt formați să fie responsabili, creativi, curioși și rezilienți, cu o viziune globală și o mentalitate de învățare pe tot parcursul vieții. Procesul de admitere reflectă aceste valori, începând cu o scrisoare de motivație și evaluări academice, până la interviuri finale care confirmă angajamentul reciproc pentru excelență. Admiterea va avea loc în două sesiuni: prima se va derula în perioada februarie – mai, iar a doua în luna august. Prezent la eveniment, cofondatorul Școlilor Româno-Finlandeze ERI, Radu Szekely, a declarat: „Elevii vor putea veni la școală de la ora 07.30, însă cursurile vor începe la ora 9, pentru respectarea ritmului natural pentru procesul de învățare. În plus, durata unei ore de curs va fi de 75 de minute, ceea ce va permite profesorilor să organizeze învățarea în diverse moduri în timpul unui curs, să combine metode, dar mai ales să lucreze la partea de consolidare, astfel încât învățarea chiar să se producă în clasă, nu prin teme pentru acasă sau în timpul liber". Consultantul educațional, expert finlandez în educație, Ari Pokka, accentuează: „Conceptul liceului este o extensie naturală a valorilor fundamentale ale școlii ERI, implementând Curriculumul Național într-o manieră inovatoare, prin abordări pedagogice finlandeze. Elevii noștri vor beneficia de un mediu academic de excepție și de oportunități variate de îmbogățire intelectuală pe durata celor patru ani de studiu. Ei vor explora domeniul relațiilor internaționale și vor dobândi o înțelegere aprofundată a mediului profesional, având posibilitatea să se concentreze intens pe domeniile lor de interes. În momentul alegerii direcției în carieră, elevii ERI vor fi echipați nu doar cu acele cunoștințe necesare pentru a face alegeri înțelepte pentru viitorul lor, dar și cu competențe esențiale pentru a se angaja într-un proces de învățare continuă pe tot parcursul vieții, contribuind la domeniile pe care le vor alege nu doar ca beneficiari și partizani ai cunoașterii, ci și ca inovatori și lideri”. Înscrierile la Liceul ERI încep din luna februarie și sunt deschise elevilor care își doresc să facă parte dintr-un mediu academic performant și, totodată, dintr-o comunitate unită, pe parcursul unei călătorii educaționale care îi va echipa cu abilitățile necesare pentru a naviga cu succes prin schimbările rapide ale societății.   *** Școala Româno-Finlandeză ERI (https://www.eri.school/) a fost înființată de Fundația Didactica și funcționează în baza autorizației ARACIP, în Sibiu, începând cu anul 2016, iar în Brașov, din toamna anului 2022. De la înființare, școala și grădinița și-au construit reputația unui mediu educațional profesionist, atât în comunitatea locală, cât și la nivel național și internațional. Parteneriatele dezvoltate în educație, cu actori reprezentativi din Finlanda și România, consolidează legăturile dintre învățământ, cercetare și inovație, aducând valoare adăugată în creșterea capacității instituționale și a formării cadrelor didactice.

Liceul Româno-Finlandez ERI începe înscrierile de la 1 februarie

Read more...

Despre efectul de undă al alegerilor parentale și rolul atelierului ERI în această ecuație

“Toți copiii au nevoie de un laptop. Nu de un computer, ci de un LAPTOP uman. Mame, tați, bunici și bunicuțe, mătuși, unchi - cineva care să-i țină în brațe, să le citească, să-i învețe. Persoane dragi care să îi îmbrățișeze și să le transmită experiența, ritualurile și cunoștințele a o sută de generații anterioare. Persoane dragi care vor transmite generației următoare așteptările pe care le au de la ei, speranțele și visele lor.” ~ Colin Powell

Reflectând pe marginea acestor cuvinte, care subliniază importanța unui „laptop uman” - o figură metaforică pentru influența caldă și personală a părinților și mentorilor în educația copiilor - putem observa clar cât de profund sunt modelate viețile noastre de cei care ne cresc. Fiecare decizie pe care o luăm, fie că e personală sau legată de rolul nostru de părinte, pune temelia pentru viitorul copiilor noștri. Decizia unui bunic de a imigra sau alegerea unui părinte de a urma o anumită carieră, au ecouri adânci în viețile noastre și trasează drumuri neașteptate. Ca părinți sau educatori, suntem responsabili să ne echilibrăm abordarea - să fim fermi, dar și deschiși, adaptându-ne la nevoile copiilor noștri. E ca și cum ai jongla cu limitele, înțelegând când să fii strict și când să oferi mai multă libertate. În acest fel, ajutăm copiii să crească bine echipați pentru a face față provocărilor vieții. În călătoria de creștere a copiilor, ne confruntăm adesea cu provocări - de la stabilirea regulilor la gestionarea independenței lor crescânde. Fiecare regulă sau limită pe care o impunem contribuie la formarea caracterului lor. E important să ne amintim că aceste reguli ar trebui să fie centrate pe sănătate, educație și siguranță. De exemplu, când un copil mic are un acces de furie, nu e doar o chestiune de disciplină, ci și o oportunitate de a înțelege și a răspunde nevoilor lui profunde. În școală, o regulă ca „timpul de studiu individual” poate cultiva autonomia și responsabilitatea elevilor, îmbunătățind concentrarea și creând un mediu de învățare respectuos. Până la vârsta de trei ani, copiii noștri navighează lumea înconjurătoare ghidați de limite stabilite în mod natural. Dar, odată ce ajung în etapa de autonomie, adică după vârsta de trei ani, introducem și reguli, alături de limitele deja existente. Trebuie să găsim echilibrul perfect între a oferi structură și a permite libertate, astfel încât copiii să poată înflori în mod creativ și să fie pregătiți pentru viață. Ca părinți și educatori, scopul nostru nu este să impunem un set de reguli standard, ci să învățăm cum să stabilim reguli eficiente. Ce face o regulă să fie eficientă? Cum ne putem folosi de acest instrument pentru a ne îmbunătăți viața, nu doar ca o formă de pedeapsă sau restricție? Este esențial să înțelegem cum să utilizăm regulile pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor, pentru a-i ajuta să crească într-un mediu sănătos. Astfel, regulile devin un ghid care ne ajută pe toți, nu o sursă de conflict sau frustrare. În atelierul ERI din 16 ianuarie, vom explora aceste teme, împărtășind perspective și strategii pentru a cultiva potențialul copiilor noștri chiar din primii ani de viață. Vă așteptăm alături de noi la evenimentul „Etapele dezvoltării copiilor de până la 9 ani. Importanța achizițiilor timpurii în evoluția școlară”, susținut de Diana Stănculeanu, specialist în domeniul educației parentale și psihologia copilului.

etapele dezvoltării copiilor de până la 9 ani și importanța achizițiilor timpurii în evoluția școlară Școala Româno-Finlandeză ERI Brașov organizează marți, 16 ianuarie, un atelier dedicat părinților care doresc să înțeleagă mai bine cum pot ghida dezvoltarea timpurie a copiilor lor pentru a le asigura un parcurs școlar de succes.Locurile sunt limitate, iar participarea este gratuită, prin completarea acestui formular: https://forms.gle/6GSuMrdsPUNGmtUf7

Read more...

Școala Părinților ERI revine. Atelier despre educație parentală, cu Diana Stănculeanu

etapele dezvoltării copiilor de până la 9 ani și importanța achizițiilor timpurii în evoluția școlară Școala Româno-Finlandeză ERI Brașov organizează marți, 16 ianuarie, un atelier dedicat părinților care doresc să înțeleagă mai bine cum pot ghida dezvoltarea timpurie a copiilor lor pentru a le asigura un parcurs școlar de succes.

Școala Româno-Finlandeză ERI Brașov organizează marți, 16 ianuarie, un atelier dedicat părinților care doresc să înțeleagă mai bine cum pot ghida dezvoltarea timpurie a copiilor lor pentru a le asigura un parcurs școlar de succes.

Atelierul va avea loc la Școala Primară Româno-Finlandeză ERI Brașov, str. Saturn, nr. 45, între orele 18.00 - 19.30. Locurile sunt limitate, iar participarea este gratuită, prin completarea acestui formular: https://forms.gle/6GSuMrdsPUNGmtUf7

Atelierul este organizat în cadrul programului Școala Părinților ERI și invită părinți din Brașov și nu numai să exploreze etapele dezvoltării copiilor de până la 9 ani și importanța achizițiilor timpurii în evoluția școlară. Peste mai puțin de o săptămână, atelierul ERI va aduce o perspectivă aprofundată asupra creșterii și educației timpurii, precum și o ocazie specială de a înțelege cum să cultivăm potențialul micuților noștri, încă din primii ani de viață. Workshop-ul va fi susținut de Diana Stănculeanu, specialist în domeniul educației parentale și psihologia copilului, care ne va împărtăși sfaturi practice pentru a ne ghida copiii pe calea împlinirii personale și evoluției școlare. Invitata noastră este psihoterapeut și expert național în sănătate mintală, colaborează cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei. Totodată, este formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.  
Read more...

Momente speciale, la ERI, în timpul celebrării Finlandei. Iată cum a arătat 2023 și care sunt planurile pentru anul 2024!

Vineri, 15 decembrie, a fost o zi cu totul specială, la ERI! Împreună, am marcat cea de-a 106-a aniversare a Independenței Finlandei, țara care ne-a inspirat să construim educația ERI.

  Ne-am bucurat de prezența Excelenței Sale Leena Liukkonen, ambasadorul Republicii Finlanda în România, a Elenei Lotrean, Consul Onorific al Republicii Finlanda la Sibiu, a echipei ERI și comunității care ne este alături la fiecare pas. Evenimentul a avut loc în Sala de Festivități a Școlii Gimnaziale Româno-Finlandeze ERI Sibiu, unde s-a făcut retrospectiva anului 2023. Iată cum a arătat, anul acesta, o parte din călătoria educațională ERI: 80 de ateliere și tot atâtea evenimente culturale; 19 excursii; 34 de acțiuni desfășurate în luna științei; 8 tabere; 17 activități sportive; 36 de vizite la ferme locale, fabrici și unități militare; 67% dintre activitățile petrecute în școală au fost făcute împreună cu părinții. 2023 a însemnat dezvoltare nu numai pentru elevi, ci și pentru profesori, care s-au implicat în programe de formare și pentru care a fost pregătit un program de training și mentorat cu Universitatea din Jyväskylä. Ari Pokka, expert în educația finlandeză, ne-a fost și în acest an alături, în egală măsură în auditul procesului educațional, cât și în planurile de dezvoltare ERI. Tot vineri, s-au punctat și planurile pentru 2024, care va fi un an al dezvoltării continue! Conceptul ERI se îndreaptă spre extinderea programelor educaționale la nivel liceal, începând de anul viitor. Revenim cu vești foarte curând! Seara a fost încununată de venirea lui Moș Crăciun, care a avut desaga plină de daruri pentru cei înscriși la tombolă, semn că am fost tare silitori. Mulțumim pentru aceste momente prețioase tuturor participanților, precum și celor care ne-au fost alături, zi de zi, pe parcursul acestui an școlar.
Read more...
livada mere

Educație în aer liber: beneficiile conectării elevilor cu natura

Pe măsură ce implementăm numeroasele concepte benefice ale metodei finlandeze în grădinița și școlile noastre din Sibiu și Brașov, punem un accent deosebit pe integrarea naturii în experiența de învățare. În acest articol, explorăm modul în care ERI îmbrățișează filosofia finlandeză de conectare a elevilor cu natura și avantajele educației experiențiale în modelarea minții elevilor noștri.

gradinita Eri Învățarea experiențială și abordarea finlandeză Modelul educațional finlandez prioritizează învățarea experiențială în detrimentul învățării tradiționale. La ERI, credem că adevărata înțelegere nu vine doar din absorbția informațiilor, ci și din aplicarea cunoștințelor în contexte reale. Deseori, natura ne servește drept sală de clasă, oferind un mediu imersiv pentru experiențe de învățare practică. Metode de învățare în spații exterioare Fie că este vorba de o lecție în curtea școlii sau de o explorare a pădurii, aceste medii variate stârnesc curiozitatea celor mici, făcând din învățare un proces dinamic și viu. Toamna, unul dintre anotimpurile preferate ale elevilor și preșcolarilor noștri, le-a oferit acestora numeroase experiențe de învățare în aer liber în ultima vreme. „Sărbătoarea recoltei” desfășurată la ERI Brașov, vizitele în plantația de afine și livada de mere ale elevilor de la ERI Sibiu sau plimbările în natură ale prichindeilor de la Grădiniță au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea copiilor, de la abilități cognitive sporite la o sănătate fizică îmbunătățită, beneficiile fiind multiple. Totodată, prin conceptul nostru de educație altfel, le deschidem periodic ușile către explorare elevilor. Recent, elevii s-au perindat prin Brașov, Bran și Sinaia, în cadrul Săptămânii Altfel, fiecare destinație aducându-le experiențe educative și distractive. La rândul lor, elevii din Sibiu au explorat de curând universul culturii și al muzicii, prin vizitele la Filarmonica de Stat și Muzeul Național Brukenthal. Nu suntem conectați la artă doar în cadrul orelor, ci suntem în căutarea ei și în afara școlii, oferindu-le frecvent elevilor acces la diferite evenimente locale.   Tehnici de învățare eficiente Educația experiențială oferă un cadru natural pentru o învățare eficientă, fiind un instrument puternic pentru cultivarea creativității, a abilităților de rezolvare a problemelor și a adaptabilității, abilități esențiale într-o lume în continuă evoluție. Angajamentul nostru față de educația bazată pe experiențele în natură se extinde dincolo de materiile tradiționale. Integrăm natura în diverse discipline, de la arte și literatură la educație fizică, astfel că elevii nu numai că dobândesc noi cunoștințe, ci și cultivă un respect profund pentru mediu și un sentiment de responsabilitate față de lumea din jurul lor. eri painting Memorarea sau experimentarea? Avantajele educației experiențiale În timp ce memorarea își are locul său, prin accentul pe care îl punem pe educația experiențială creăm un mediu educațional în care elevii se dezvoltă intelectual, emoțional și fizic. Prin activități precum plimbări în natură, exerciții de consolidare a echipei și proiecte tematice, copiii dezvoltă o înțelegere profundă care transcende memorarea pe de rost. Prin urmare, elevii noștri nu doar memorează fapte, ei își modelează în mod activ înțelegerea lumii, pregătindu-se pentru o viață cu sens, care se continuă dincolo de băncile școlii. eri educatie muzicala
Read more...

Cum să gestionăm emoțiile la întoarcerea la școală: 5 pași importanți

Întoarcerea la școală poate fi o perioadă plină de emoții mixte pentru copii. După vacanța de vară, adaptarea la un nou an școlar sau la o nouă etapă poate fi copleșitoare. Aici intervenim noi, profesorii și părinții, care avem responsabilitatea de a-i ajuta pe copii să gestioneze aceste emoții și să le facem tranziția în clasa pregătitoare sau înapoi la școală, în cazul elevilor mai mari, mai ușoară. În acest articol, vom explora cinci pași importanți, din perspectiva psihologului ERI Sibiu, Monica Șurubaru, care îi vor ajuta pe copii să facă față emoțiilor puternice ce pot apărea odată cu revenirea la școală.

  Comunicarea deschisă și sinceră Una dintre cele mai importante metode de gestionare a emoțiilor este comunicarea deschisă și sinceră cu copiii. Încurajați-i să vă împărtășească gândurile și emoțiile lor cu privire la școală. Ascultați-i cu atenție și fără judecată. Întrebați-i cum se simt și ce îi îngrijorează cel mai mult. Comunicarea eficientă îi va face să se simtă înțeleși și susținuți.     Stabilirea unui program Stabilitatea și rutina sunt esențiale pentru a reduce emoțiile provocate de întoarcerea la școală. Ajutați copiii să-și stabilească un program zilnic care să includă timp pentru învățare, joacă, odihnă și activități recreative. Când știu la ce să se aștepte, copiii se simt mai în siguranță și mai pregătiți să facă față provocărilor școlare.   Pregătirea anticipată Anunțarea anticipată a evenimentelor legate de școală poate reduce emoțiile. O practică sănătoasă în acest sens o reprezintă discuțiile deschise cu copiii cu privire la evenimentele deja stabilite sau altele care pot să apară la școală și cum pot să facă față acestor situații. Pregătirea anticipată îi ajută să se simtă mai pregătiți pentru noi experiențe. Încurajarea gestionării emoțiilor Trebuie să fim mereu conștienți de faptul că emoțiile trebuite simțite, nu reprimate! Așadar, este important să îi învățăm pe copii cum să-și recunoască și să-și exprime emoțiile. Acest lucru poate fi făcut prin jocuri de rol, povestiri sau discuții despre sentimente. Învățarea unor modalități sănătoase de a gestiona emoțiile, cum ar fi respirația conștientă sau meditația pentru copii, îi va ajuta să facă față unor situații stresante. Implicarea în activități extracurriculare  Participarea copiilor la activități extracurriculare poate fi benefică pentru dezvoltarea lor socială și emoțională. Aceste activități îi pot ajuta să-și facă noi prieteni, să-și dezvolte pasiunile și să-și câștige încrederea în sine. Implicarea în activități suplimentare poate reduce emoțiile legate de școală, deoarece le oferă elevilor oportunitatea de a se simți bine și de a-și construi un cerc de prieteni de sprijin.  
Read more...

Finnish Your Dinner – picnicul urban ERI revine în septembrie!

Finnish your Dinner este un eveniment pe care îl găzduim anual, la noi acasă, în curtea ERI, înainte de începerea școlii. Tradiția continuă, așa că, în primele zile din septembrie, ne vom revedea în cadrul picnicului nostru urban. Pe 1 septembrie va avea loc Finnish Your Dinner la Școala Româno-Finlandeză din Sibiu, iar pe 8 septembrie, la ERI Brașov.

  Finnish Your Dinner este un eveniment al comunității, cu și despre prietenii educației și ai ERI, eveniment iubit de noi toți, care revine cu noi ediții în școlile noastre. Picnicul nostru urban e pentru și despre toți! Este despre oameni, despre apropierea și interacțiunea dintre noi, dar și despre mâncare delicioasă. Povestea Finnish Your Dinner la Școala Româno-Finlandeză a început în 2016, când am organizat acest eveniment pentru prima oară la Sibiu. L-am gândit ca un picnic urban al cărui rol este conectarea, comunicarea și bucuria de a lua masa împreună. eri dinner Finnish Your Dinner – ERI Sibiu Finnish Your Dinner ERI Sibiu ajunge la cea de-a 8-a ediție! Săptămâna viitoare scriem o nouă filă din istoria picnicului nostru urban - pe 1 septembrie, de la ora 16:00, în curtea școlii noastre, pe strada Dealului, nr. 6. Încă vă mai puteți înscrie la eveniment, aici: https://shorturl.at/kFHY2   Finnish Your Dinner – ERI Brașov Finnish Your Dinner ERI Brașov ajunge la cea de-a 2-a ediție și are loc pe 8 septembrie, începând cu ora 16:00, în curtea școlii noastre, Bulevardul Saturn, nr. 45. Înscrierile se fac aici: https://shorturl.at/eiP07 Veniți la FYD cu preparatul preferat, de inspirație finlandeză De fiecare dată ne bucurăm de prezența membrilor comunității ERI, experților educaționali din jurul nostru, prietenilor noștri dragi, care ne susțin demersurile și fac ca proiectul nostru să continue și să crească frumos și armonios. Vă așteptăm din nou cu mâncarea preferată, de inspirație finlandeză, pe care să o împărtășiți cu noi. Suntem în căutarea preparatului care să devină simbolul Finnish Your Dinner, așadar cea mai reușită rețetă nu va primi doar un premiu, ci și șansa de a deveni o tradiție în istoria culinară a picnicului nostru urban. Haideți să degustăm aceste bunătăți împreună și să creăm legături de durată în comunitatea ERI!
Read more...
copii bucurosi

EduTime și EduFit, programele prin care Fundația Didactica oferă sprijin copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

  Mii de copii din întreaga țară se confruntă cu experiența plecării unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate. Impactul psihologic și social pe care despărțirea de părinți îl are asupra copiilor este unul major, iar combaterea efectelor migrației parentale este unul dintre obiectivele Fundației Didactica. Prin două dintre programele sale, fundația derulează ample acțiuni și proiecte educative și de consiliere adresate atât copiilor, cât și părinților și tutorilor. Este vorba despre EduFit și EduTime, programe de care au beneficiat până acum sute de copii din patru județe din centrul și sudul țării.   La finalul lunii septembrie 2022, în România erau peste 74.000 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, arată datele publicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Potrivit aceluiași raport, peste 53.000 de copii provin din familii în care un părinte este plecat. Statistici îngrijorătoare se regăsesc în mai multe județe din regiunea Sud-Muntenia, printre ele aflându-se Argeș și Prahova. Acestea sunt întocmai județele în care este în derulare proiectul „EduFit – Servicii integrate pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate din Regiunea Sud-Muntenia”, care contribuie semnificativ la modelarea unui viitor mai bun pentru beneficiarii săi. copii in biblioteca EduFit - grija față de copiii din Prahova și Argeș cu părinți plecați în străinătate Programul este desfășurat împreună cu Asociația The Forge Spirit și are ca scop stimularea creșterii participării la educație a unui număr de 275 de copii (preșcolari și elevi) cu părinți plecați în străinătate din județele Prahova și Argeș. Beneficiarii sunt copii și elevi cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani la care reprezentanții EduFit încearcă să ajungă cu activități recreative și de socializare și cu servicii integrate de sprijin educațional, vocațional și psihosocial, toate având în centru metoda finlandeză de predare precum și dezvoltarea prin sport. Echipa de implementare a proiectului - psihologi, consilieri vocaționali și parentali, experți educație non-formală, sportivi de performanță - se deplasează la firul ierbii pentru a lucra cu copiii din cele 12 centre EduFit în cadrul școlilor partenere în cadrul activităților proiectului. Prin intermediul programului sunt desfășurate și activități dedicate părinților și tutorilor, precum cele de educație parentală și consiliere, dar și de informare și conștientizare cu privire la decizia de a pleca în străinătate / de a lua în grijă un copil aflat în această situație. Responsabilizarea reprezentanților copiilor, stimularea participării la educație precum și la prevenția abandonului școlar sunt printre principalele obiective EduFit. Unul dintre proiectele recent desfășurate de EduFit este „Singur acasă în siguranță”, o campanie de informare și conștientizare privind aspectele legale și efectele pe care plecarea unui părinte la muncă în străinătate le are în viața copilului.   EduTime – sprijin pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate din Regiunea Centru copiii invata afara in natura
Similar, proiectul EduTime este organizat tot de Fundația Didactica și se desfășoară în 10 școli și licee din județele Brașov și Sibiu. Programul este dedicat copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și își asumă, prin activitățile concepute, intervenții țintite care să ducă la diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii pentru persoanele înscrise în grupul țintă. Proiectul își propune să asigure accesul la activități de sprijin pentru stimularea participării la educație și la celelalte activități planificate pentru un număr de 275 de copii (preșcolari/elevi) cu părinți plecați la muncă în străinătate din Regiunea Centru, dintre care minimum 30 de etnie romă și minimum 50 din mediul rural. În același timp, EduTime are ca scop asigurarea accesului la servicii integrate de consiliere vocațională pentru un număr de minimum 75 copii (elevi din învățământul secundar superior, cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani). Prin proiectele desfășurate în cadrul EduTime se dorește, totodată, creșterea gradului de conștientizare și asumare a responsabilităților asociate rolului de părinte și creșterea nivelului de implicare activă pentru un număr de minimum 125 reprezentanți ai copiilor (părinți/tutori/persoane care au în grijă copiii cu părinți plecați în străinătate). Programul fundației intervine prin activități specifice în folosul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, oferind servicii de suport educațional pentru stimularea participării și prevenirea abandonului școlar / părăsirii timpurii a școlii – activități de tip școală după școală, de sprijin suplimentar/ complementar și/sau remedial, în funcție de nevoile identificate. Urmând metoda finlandeză, EduTime și EduFit susțin învățarea prin joc și dezvoltarea competențelor transversale, de la competențele culturale, de interacțiune și expresie, la competențe TIC și de multi-alfabetizare. Centrarea pe copil, dezvoltarea armonioasă, starea de bine, încrederea și colaborarea, intervenția la firul ierbii și responsabilitatea sunt valorile celor două proiecte dezvoltate de Fundația Didactica și cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.   Mai multe detalii despre cele două proiecte găsiți aici: EduFit: https://edu-fit.ro/#despre-noi EduTime: https://edu-time.ro/
Read more...

ERI angajează Director educațional – Îți dorești să lucrezi anul acesta cu copiii si cu o super echipă de profesioniști în educație? Haide să facem treabă bună împreună la Școlile Româno-Finlandeze ERI din Sibiu! 

 

Citește anunțul de mai jos și aplică până pe 30 aprilie 2023 la adresa de e-mail: recutare@eri.school ! 

  ‼️ Acesta este mai mult decât un anunț de angajare. Mult mai mult. Pentru că povestim despre mai mult decât un loc de muncă obișnuit. Mult mai mult. ERI este un proiect inovator în educație, care își caută parteneri pe termen lung. Căutăm, așadar, oameni care să creeze povești cu și despre super-eroi pentru copii de 3-14 ani: Director educațional    Responsabilități: 
  • Ești responsabil de calitatea educației furnizate de unitatea de învățământ, în viziunea și principiile ERI; 
  • Asiguri managementul operațional al unității de învățământ, împreună cu directorul administrativ; 
  • Elaborezi proiectul de dezvoltare instituțională a școlii, adaptat nevoilor beneficiarilor ei, întocmești documente de prognoză și diagnoză; 
  • Dezvolți comunitatea ERI și reprezinți școala în relație cu părinții și ceilalți parteneri educaționali; 
  • Ești direct responsabil de aplicarea legislației în vigoare, la nivelul unității de învățământ, asiguri legătura cu instituțiile de resort (Inspectorat școlar, ARACIP); 
  • Coordonezi întreaga activitate școlară și extrașcolară; 
  • Te asiguri de profesionalismul personalului didactic de la clasă și de existența resurselor necesare unui proces educațional optim; 
  • Coordonezi și consiliezi personalul didactic și didactic auxiliar; 
  • Dezvolți parteneriate și asiguri relația cu organizațiile furnizoare de programe educaționale; 
  • Planifici și coordonezi programul de formare profesională continuă pentru personalul didactic 
Cerințe  
  • Studii superioare educație, modul psihopedagogic; 
  • Vechime în învățământ de minim 5 ani; 
  • Cunoștințe de limba engleză la nivel avansat C1; 
  • Cunoașterea legislației în domeniu 
  • Experiență pe funcție de conducere 
  • Bune abilități de comunicare și leadership 
  Constituie avantaj 
  • Grade didactice 
  • Activitate în unități educaționale din afara țării 
  • Experiență în coordonare proiecte și/sau echipe (ONG, non-formal) 
  Beneficii 
  • Salariu motivant; 
  • Bonus de sărbători; 
  • Asigurare medicală privată; 
  • Posibilitatea dezvoltării profesionale; 
  • Oportunități de formare continuă; 
  • Mediu de lucru plăcut, alături de o echipă profesionistă. 
         
Read more...
Conferinta viitorului Educatie ERI Sibiu

Lecțiile modelului finlandez: educația să fie personalizată în funcție de potențialul fiecărui copil, iar elevii să fie implicați în deciziile școlii

Sibiu, 10 martie 2023: Elevii să aibă un cuvânt de spus în deciziile școlii, părinții și autoritățile să-și recapete încrederea în directorii de școală, digitalizarea să fie o condiție în eficientizarea managementului și a sistemului de învățământ, bugetele din educație să fie mai eficient cheltuite, iar dezvoltarea școlilor private să contribuie la creșterea calității actului educațional per ansamblu - acestea sunt doar o parte dintre concluziile specialiștilor și experților în educație care au participat ieri după-amiază la o conferință organizată de Școala Româno-Finlandeză ERI din Sibiu.   Tematicile discuțiilor au inclus tendințele actuale și viitoare din sistemul de învățământ, strategiile de dezvoltare a școlilor adaptate vremurilor actuale, importanța eficienței managementului și leadership-ului școlar pentru starea de bine a tuturor beneficiarilor săi, precum și principii și bune practici ale învățământului finlandez cu impact pozitiv asupra procesului educațional românesc.   Ari Pokka, expert cu peste 25 de ani de experiență în sistemul finlandez de educație, membru al Consiliului de Administrație ERI, a subliniat importanța colaborării între elevi, profesori și părinți în procesul decizional al școlii. „Elevii trebuie implicați mai mult în procesele decizionale ale școlii, vocea lor trebuie ascultată, indiferent de vârstă", a declarat el.   Radu Szekely, cofondator ERI și consilier la Cancelaria Prim-Ministrului, Departamentul pentru Responsabilitate Socială și Grupuri Vulnerabile, a insistat, de asemenea, pe nevoia ca părinții, profesorii și autoritățile să colaboreze în sensul dezvoltării educației în România. Totodată, a mai afirmat că „în România ne luptăm cu o lipsă de încredere în onestitatea oamenilor care conduc școlile. Ar trebui să ne gândim mai mult cum să facem mai atractivă meseria și poziția de director de școală și mai puțin cum să îi îngrădim pe aceștia, astfel încât să nu fure. Mi-aș dori ca finanțarea din România să meargă pe principiul finlandez, unde directorul își proiectează bugetul în funcție de nevoile școlii și primește bugetul solicitat pe care îl cheltuie eficient spre creșterea calității actului educațional în școală, însă mai avem până ajungem acolo. În România trebuie crescută finanțarea, văzut unde se risipesc banii, crescută eficiența, regândit sistemul, astfel încât să crească calitatea și să vedem, desigur, de unde putem asigura bugetul necesar.”   La conferință a fost prezent și inspectorul școlar general al ISJ Sibiu, Emilian Marius Novac, care a declarat: „Școala este ca un organism viu, care are nevoie permanentă de înnoire, împrospătare. Deși nevoile sunt diferite și sunt mai multe surse de finanțare, bugetul rămâne cam același, iar folosirea eficientă a acestuia presupune ca directorul școlii să fie contabil, jurist și abia apoi profesor.”   „Pentru școală, digitalizarea este o condiție definitorie, având în vedere că lucrăm cu nativi digitali. În Victoria am început procesul de digitalizare a școlii în urmă cu 17 ani prin introducerea elementelor de educație media și competențe digitale în cadrul orelor de Limba și Literatura română. Pot afirma că, în prezent, procesul de digitalizare se apropie de final, având pe agendă doar formarea cadrelor didactice. Totodată, la acest proces a mai contribuit implicarea în proiecte precum „Consiliere și Orientare Relevante pentru o Educație de Calitate și Transregională”, „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru Toți – CRED”, în „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar”, precum și implementarea catalogului digital și includerea în proiectul național al școlilor pilot media”, a susținut Anda Laura Silea, director al Liceului Teoretic „Ion Codru Drăgușanu” din Victoria, într-o discuție referitoare la digitalizarea școlilor.   Prof. dr. Ray F. Iunius, Chief Executive Officer al Winsedswiss Education Group, a vorbit și despre principalele provocări ale investitorilor privați în educație: „Anii post-revoluționari, care au adus pe piață o sumedenie de instituții de învățământ private printre care unele universități devenite fabrici de diplome, au creat o imagine proastă, greu de schimbat în timp. Problema însă nu a provenit numai din mediul privat. Statul a contribuit, din plin, la această percepție prin inflația de centre universitare și facultăți care nu au avut susținerea necesară a mediului socio-economic”, a declarat el. Ray F. Iunius a adăugat că, totuși, au fost multe instituții private care au realizat o treabă excelentă, schimbând mult în bine imaginea învățământului privat. În ciuda acestui fapt, există totuși o discriminare semnificativă a unor factori de decizie care consideră învățământul privat nu ca un ajutor serios în funcția statului de a educa tinerii, ci mai mult ca un concurent neloial. „Școlile ERI by winsedswiss, alături de multe alte școli private românești de o excelentă calitate, reușesc să se dezvolte și să contribuie la mărirea semnificativă a calității actului educațional. Ca școli pilot, avem datoria să pilotăm acest proces de schimbare cantitativă și calitativă și, alături de colegii finlandezi care sunt parte a școlii, să creăm un adevărat cod de bune practici, al cărui rezultat trebuie să fie un proces de educație constructivist, bazat pe personalizarea actului educativ, în funcție de capacitățile fiecărui copil”, a mai spus Ray F. Iunius. El a mai precizat că obiectivul ERI by winsedswiss este să nu rămână o insulă izolată în Sibiu și/sau în Brașov, ci să devină un centru deschis spre comunitatea locală, creând un impact pozitiv și contribuind la asigurarea unui viitor mai bun, atât pentru elevi, cât și pentru întreaga comunitate. „ERI by winsedswiss continuă, așadar, să se dezvolte pe verticală prin gimnaziu, liceu și – de ce nu – o viitoare universitate, iar pe orizontală, prin extinderea spațiilor sale, nu numai ca volum, ci în special prin crearea unor facilități de mare calitate, în care copiii, învățătorii și chiar părinții să vină cu plăcere și dragoste”, a concluzionat Ray F. Iunius.   Cu această ocazie, directorul general al Grupului de Școli Româno-Finlandeze ERI, Dana Pitariu, a prezentat planurile de dezvoltare a unităților de învățământ, care includ și alinierea cu noile standarde de calitate educațională finlandeză pentru școlile din afara Finlandei, extinderea echipei de cadre didactice și continuarea programelor de formare și specializare a acestora, inclusiv prin programe de training cu experți finlandezi, precum și investiții în infrastructura școlară și înființarea Institutului Academic ERI.   *** Școala Româno-Finlandeză ERI a fost înființată de Fundația Didactica și funcționează în baza autorizației ARACIP, în Sibiu, începând cu anul 2016, iar în Brașov, din toamna anului 2022. De la înființare, școala și-a construit o reputație pozitivă, atât în comunitatea locală, cât și la nivel național și internațional. Parteneriatele dezvoltate, cu actori reprezentativi din domeniul educațional din Finlanda și România, consolidează legăturile dintre învățământ, cercetare și inovație, aducând valoare adăugată în creșterea capacității instituționale și a formării cadrelor didactice. Din iulie 2020, Fundația Didactica a intrat într-un parteneriat de dezvoltare cu grupul elvețian winsedswiss (Winsedswiss Education Group). Holdingul de instituții integrate pe verticală, cu filiale în România, Elveția și Serbia, are ca obiectiv principal crearea și furnizarea de programe educaționale pentru fiecare perioadă din viață, de la grădiniță la universitate și mai departe, de-a lungul carierei profesionale.  
Contact: Adina Triandafil
E-mail: adina.triandafil@winsed.swiss
Nr. tel: +40746 116 186
Read more...