ERI BLOG BV

Expertul educațional Ari Pokka a lansat cartea „Top Class – Leadershipul și managementul educațional finlandez”, în această săptămână, la Brașov

Expertul educaţional finlandez Ari Pokka s-a aflat la Brașov pe 22 martie, pentru a lansa cartea „Top Class – Leadershipul şi managementul educaţional finlandez”. În cadrul evenimentului, au fost prezenţi directori școlari şi profesori din judeţul Brașov, precum şi reprezentanți ai autorităţilor și instituțiilor publice locale. Acesta face parte dintr-un turneu naţional care include opt oraşe din țară.
„Cartea Top Class nu este o poveste despre mine și despre școala mea, deși m-am întâlnit, de-a lungul timpului, cu multe lucruri pe care le-am scris acolo. Unul dintre cele mai bune lucruri care s-au spus despre cartea mea este că reprezintă un soi de manual pentru noii directori. Desigur, Top Class nu oferă toate răspunsurile despre educația finlandeză, dar este o carte personală care transmite adevărul văzut prin ochii mei. Acum, am ajuns la cinci ediții traduse și mă bucur că cea de-a cincea este în limba română”, a spus Ari Pokka, autorul volumului „Top Class – Leadershipul şi managementul educaţional finlandez”.
Peste 40 de directori şi profesori s-au aflat la Brașov, marți, în data de 22 martie 2022, la lansarea de carte a expertului educaţional finlandez Ari Pokka. Acestora li s-au alăturat Flavia Boghiu, viceprimarul municipiului Brașov, Ion Negrilă, inspectorul școlar general adjunct al județului Brașov și Carmina Trâmbițaș Vakulovski, profesoară a Liceului „Andrei Mureșanu” din Brașov. Articolul complet poate fi citit aici: https://www.bizbrasov.ro/2022/03/23/ari-pokka-expert-educational-carte/
Read more...