Sistemul de învățământ finlandez este recunoscut ca fiind unul din cele mai bune și eficiente din lume. Copiii din Cluj au oportunitatea de a se dezvolta ghidați de acest sistem în cadrul Școlii Româno-Finlandeze ERI, prezentă și la Cluj, începând cu anul școlar 2021-2022.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoii de cunoaștere a sistemului finlandez în general și a Școlii ERI Cluj în special, în data de 20 ianuarie va fi organizată „Ziua Porților Deschise ERI Cluj”. Evenimentul este cel mai bun prilej pentru părinți de a cunoaște echipa Școlii ERI, de a vedea spațiile de desfășurare a activităților, în timp ce copiii pot participa activ la una din orele clasei pregătitoare coordonată de Denisa Taloș, profesor pentru învățământul primar.
”Având în vedere restricțiile actuale cu privire la acces în orice școală, Ziua Porților Deschise reprezintă o oportunitate bună de a cunoaște mai multe despre educația ERI și de a primi răspunsuri la eventualele întrebări” a declarat Daniela Pitariu, project manager ERI Schools.
Programul educațional cu predare în limba română al Școlii Româno-Finlandeze ERI Cluj are la bază planul-cadru și programele școlare adoptate de Ministerul Educației Naționale, conform OMEN nr. 3418/2013 pentru ciclul primar. Procesul de învățare este organizat prin perspectiva metodologiei finlandeze, prin metode experiențiale, cu accent pe transferul cunoștințelor în viața reală și abordare individualizată. Ariile curiculare în care sunt dezvoltate competențele elevilor: Limbă și comunicare, Matematică și științe ale naturii, Om și societate, Educație fizică, Sport și sănătate, Arte, Tehnologii, Consiliere și orientare.
Accesul la eveniment este permis doar în condițiile purtării măștii și dezinfectării mâinilor și în urma completării unui formular disponibil aici: https://forms.gle/ZbKp9g1zDY89g6Ax7
Pe parcursul vizitei se vor lua toate măsurile pentru păstrarea unei minime distanțe între participanți.
Sursa: MonitorulCJ.ro